ITIA, anunț care îi îngheață sângele Simonei Halep: „Suspendare pe viață pentru 39 de abateri!” Decizie șocantă în cel mai recent caz de corupție din tenis

ITIA, anunț care îi îngheață sângele Simonei Halep: „Suspendare pe viață pentru 39 de abateri!
  • Publicat:

Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), organismul care o acuză de dopaj pe Simona Halep (31 de ani), arată toleranță zero față de jucătorii care încalcă regulile.

Ultimul caz soluționat de ITIA îi îngheață sângele Simonei Halep, cea care așteaptă cu sufletul la gură o decizie în procesul pentru dopaj! Românca este acuzată de două încălcări ale programului anti-doping, riscând o pedeapsă usturătoare.

ITIA, anunț care îi îngheață sângele Simonei Halep: „Suspendare pe viață pentru 39 de abateri!” Decizie șocantă în cel mai recent caz de corupție din tenis

Acuzatorii Simonei Halep au reușit să dovedească vinovăția tenismenului francez Alexis Musialek, acesta primind o suspendare pe viață, deși a negat toate acuzațiile care i s-au adus! Musialek a fost implicat în mafia pariurilor și a trucat mai multe meciuri în perioada 2016 – 2018, potrivit comunicatului remis de ITIA: Agenția Internațională de Integritate a Tenisului confirmă astăzi că tenismenul francez Alexis Musialek a fost interzis pe viață din tenis în urma a 39 de încălcări ale Programului Anticorupție din Tenis (TACP). Musialek, care a atins locul 255 în clasamentul ATP în cariera de simplu, în 2015, a negat toate acuzațiile aduse împotriva lui, dar a fost găsit vinovat de ofițerul independent de audieri anticorupție Raj Parker pentru trucarea a nouă meciuri între 2016 și 2018, nedorind să coopereze la ancheta ITIA.

S-a constatat că, printre alte infracțiuni, jucătorul de 35 de ani a manipulat rezultatul mai multor meciuri, a primit bani și beneficii pentru a truca rezultatul acestor meciuri și a influențat alți tenismeni să nu joace corect. Acest caz este cel mai recent dintr-o serie de investigații desfășurate de ITIA împreună cu forțele de ordine din Belgia, care au depistat un număr de jucători de tenis implicați în incidente de aranjare de meciuri, liderul schemei fiind condamnat la cinci ani de închisoare.

În acest caz, dovezile din proces au susținut informațiile colectate prin investigații paralele de ITIA și alerte privind pariurile din industrie. Ca urmare a acestei hotărâri, lui Musialek i se va interzice să joace, să antreneze sau să participe la orice eveniment de tenis autorizat sau sancționat de organele de conducere ale tenisului”, a anunțat ITIA, organism independent înființat de forurile internaționale de conducere ale tenisului pentru a „promova, încuraja și proteja integritatea tenisului profesionist în întreaga lume”. Pe lângă suspendarea pe viață, care a intrat deja în vigoare de la 5 august 2023, Musialek a fost amendat cu 50.000 de dolari.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în România. Pe ce dată încep
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în România. Pe ce dată încep
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți se face pielea de găină
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Toți românii vor fi verificați! Decizie la granițele României
Toți românii vor fi verificați! Decizie la granițele României
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×